Injectarea de acid hialuronic
Acidul hialuronic este o moleculă complexă care se găsește în mod natural în corpul uman și are numeroase funcții importante în organism. Acidul hialuronic este o substanță higroscopică care reține apa și asigură lubrifierea articulațiilor, menținerea elasticității pielii și hidratarea țesuturilor. Este, de asemenea, implicat în repararea și regenerarea țesuturilor și în protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.
În funcție de gradul de modificare și de structura moleculară, există două tipuri principale de acid hialuronic utilizate în scopuri medicale și estetice: acidul hialuronic non-cross-linkat și acidul hialuronic cross-linkat.
Acidul hialuronic non-cross-linkat este o formă liniară a moleculei de acid hialuronic, care nu a fost modificată prin procesul de reticulare sau de încrucișare și care se descompune mai rapid în corpul uman decât varianta cross-linkată. Este utilizat mai frecvent în scopuri medicale, cum ar fi lubrifierea articulațiilor sau tratamentul unor afecțiuni oftalmologice. De asemenea, poate fi utilizat în tratamentele estetice pentru a oferi o hidratare suplimentară a pielii și pentru a îmbunătăți textura acesteia dar și pentru umplerea temporară a ridurilor fine și superficiale.
Acidul hialuronic cross-linkat este o formă modificată a moleculei de acid hialuronic, care formează o structură tridimensională. Această structură face ca moleculele de acid hialuronic să fie mai stabile și să reziste mai mult în corp, deoarece nu sunt descompuse la fel de rapid. În general, acidul hialuronic cross-linkat se utilizează frecvent în tratamentele estetice pentru a oferi un efect de umplere mai pronunțat și de durată mai lungă. Este utilizat pentru a umple ridurile profunde și pentru a adăuga volum în anumite zone ale feței.
Acidul hialuronic este utilizat în mod obișnuit în scop estetic pentru a trata riduri și pentru a adăuga volum și contur feței. Acesta poate fi injectat în zonele dorite, inclusiv în zona buzelor, a pomeților, mentonului și a mandibulei sau în alte zone ale feței pentru a îmbunătăți aspectul și simetria facială.
Injectarea de acid hialuronic poate ajuta la:
- estomparea ridurilor fine și a liniilor de expresie;
- umplerea ridurilor și a șanturilor profunde;
- mărirea și remodelarea buzelor;
- remodelarea nasului;
- umplerea și conturarea zonei tâmplelor;
- ridicarea pomeților și a zonei obrajilor;
- refacerea volumului pierdut în zona bărbiei și a mandibulei;
- estomparea cicatricilor;
- corectarea asimetriilor faciale.
Acidul hialuronic este adesea utilizat în combinație cu alte proceduri de înfrumusețare, cum ar fi toxina botulinică, pentru a completa tratamentul de estompare a ridurilor.
Care sunt zonele unde se injectează:
- ridurile naso-labiale (ridurile de zâmbet) – acele linii care se conturează de la marginile nasului până la colțurile gurii – pentru rezultate armonioase se poate asocia cu augmentarea pomeților;
- ”liniile marionete” – liniile verticale de la comisurile orale în jos – asocierea cu injectarea de toxina botulinică poate duce la îmbunătățirea rezultatelor estetice;
- ridurile din mijlocul obrazului;
- ridurile din jurul buzelor;
- ridurile peri-oculare de la colțurilor ochilor „Crow’s feet” („laba de gâscă”), ridurile glabelare sau de încruntare, ridurile frontale – pentru estomparea acestor riduri cea mai bună variantă este toxina botulinică;
- pomeții;
- tâmplele;
- nasul – se pot corecta mici defecte de la acest nivel;
- „valea lacrimilor” – în vederea estompări cearcănelor;
- bărbia și mandibulă – pentru refacerea conturului și creșterea definiției;
- buzele – se urmărește îmbunătățirea conturului, formei și simetriei buzelor, precum și crearea unor buze mai hidratate și mai voluminoase.
Un avantaj al utilizării acidului hialuronic în procedurile estetice este reversibilitatea procedurii. Prin injectarea unei enzime, acidul hialuronic poate fi dizolvat.
Deși injectarea de acid hialuronic este considerată una dintre cele mai sigure proceduri estetice, există unele contraindicații și precauții importante pe care trebuie să le luați în considerare înainte de a decide să faceți o astfel de procedură. Acestea includ:
- hipersensibilitatea cunoscută la acid hialuronic și/sau proteine bacteriene gram pozitive, la lidocaină sau alte anestezice locale din clasa amidelor sau la alte ingrediente din soluția de injectare;
- alergii severe și/sau multiple;
- prezența unor boli autoimune, cum ar fi lupusul sau artrita reumatoida, deficite autoimune sau terapia imunosupresoare;
- epilepsia necontrolată terapeutic;
- antecedente de boală streptococică (angine recurente, reumatism articular acut);
- porfiria;
- tendința de a dezvolta cicatrici hipertrofice sau cheloide;
- sarcina sau alăptarea;
- tratament cu anticoagulante (warfarina, dabigatranul), medicamente care pot prelungi sângerarea (antiinflamatoare nesteroidiene – acid acetilsalicilic/aspirină, ibuprofen, diclofenac, naproxen, indometacin), vitamina C sau alte substanțe despre care se cunoaște că pot crește timpul de coagulare precum suplimentele pe bază de plante care conțin usturoi sau ginkgo biloba;
- inflamația sau infecția pielii în zona în care urmează să fie injectat acidul hialuronic;
- prezența unor boli ale pielii, cum ar fi herpesul activ sau alte infecții cutanate;
- tratament cu laser, peeling chimic sau dermabraziune recent efectuate.
Dintre complicațiile asociate injectării de acid hialuronic amintim:
- edem, eritem, echimoze;
- prurit;
- disconfort, durere și sensibilitate;
- hematoame;
- indurație sau noduli;
- colorarea sau decolorarea locului de injectare (efect Tyndall);
- eficacitate slabă sau efect de umplere redus;
- infecția;
- asimetria;
- reacții alergice;
- ocluzia vasculară – este una dintre complicațiile cele mai grave care poate surveni în urma injectării cu acid hialuronic. Aceasta apare atunci când substanța este injectată în vasele de sânge care alimentează pielea, ceea ce duce la blocarea fluxului de sânge și la moartea țesuturilor (ischemie până la necroză tisulară).
Simptomele ocluziei vasculare includ durere intensă, paloare sau albăstrire la nivelul zonei injectate, senzația de amorțire și răcire a zonei respective, și pierderea funcției motorii. Această complicație necesită intervenție medicală imediată pentru a minimiza riscul de complicații permanente și a reduce durerea și inflamația;
- probleme cu vederea – în cazuri rare, injectarea de acid hialuronic în zona ochilor poate cauza probleme cu vederea, cum ar fi pierderea vederii sau orbirea temporară;
- ischemie sau hemoragie vasculară care duce la accident vascular cerebral.
Este important să rețineți că această listă nu este exhaustivă.
Vom examina împreună toate aceste aspecte în detaliu și vom identifica pașii necesari pentru a minimiza riscurile și complicațiile asociate procedurii înainte de a o efectua.
Cu toate acestea, injectarea de acid hialuronic este considerată una dintre cele mai sigure proceduri estetice, cu riscuri minime de reacții alergice sau de alte complicații.
Procedura de injectare a acidului hialuronic este în general sigură și rapidă. Anestezia nu este neapărat necesară, totuși, pentru confortul pacientului, se poate efectua anestezie locală, topică sau injectabilă, în special atunci când se injectează la nivelul buzelor.
Timpul de recuperare este minim și vă veți putea relua activitățile cotidiene imediat după tratament.
Efectele sunt vizibile imediat, dar rezultatul final este obținut la 2 săptămâni, și durează de obicei între 6 și 12 luni, în funcție de zona tratată, de tipul de acid hialuronic utilizat și de metabolismul fiecărei persoane.
În situații particulare, rezultatul dorit este imposibil de obținut într-o singură ședință; pentru aceste cazuri vor fi necesare administrări treptate de acid hialuronic.
Este important să discutați cu medicul dumneavoastră despre opțiunile de tratament și să urmați cu strictețe recomandările acestuia pentru a vă bucura de o recuperare eficientă și sigură.
Pentru mai multe informații vă rugăm să accesați secțiunea Informații pacienți sau să ne contactați prin intermediul rubricii Adresați-ne o întrebare.