Politica de confidențialitate
Începând cu 25 Mai 2018, Regulamentul 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal (General Data Protection Regulation – GDPR) a intrat în vigoare. Regulamentul are ca scop crearea unui cadru legislativ unic European care să protejeze drepturile persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și să reglementeze circulația acestora.
Site-ul www.ozimed.ro aparține și este administrat de către OziMed, entitate juridică S.C. Dr. Ait Allah El Mehdi S.R.L cu sediul în Galați, strada Domnească nr 142, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub numărul J17/1544/2016, CUI 36694841, telefon 0737 763 763.
OziMed se angajează să vă asigure confidențialitatea în cadrul prelucrării informațiilor dumneavoastră cu caracter personal. Această politică privind confidențialitatea oferă detalii despre informațiile pe care le colectăm despre dumneavoastră, modul în care le folosim și cum le protejăm. De asemenea, oferă informații despre drepturile dumneavoastră.
În această politică privind confidențialitatea, „noi”, „al nostru” înseamnă „Societatea”.
Această politică privind confidențialitatea se aplică oricarei persoane care interacționează cu noi privind serviciile noastre („dumneavoastră” „al dumneavoastră”), prin e-mail, prin intermediul site-ului nostru web sau prin telefon.
Modul în care colectăm date cu caracter personal
Colectăm informații cu caracter personal de la dumneavoastră și de la terți (orice persoană care acționează în numele dumneavoastră).
Când ne furnizați informații despre alte persoane, trebuie să vă asigurați că aceștia au văzut o copie a acestei politici privind confidențialitatea și sunt de acord să ne furnizați informațiile lor.
Colectăm informații personale de la dumneavoastră:
- Prin intermediul contactului cu noi, inclusiv prin telefon, prin e-mail, prin intermediul site-ului nostru web, prin completarea unor formulare (pe site-ul nostru web) sau prin intermediul social media.
Pentru toți clienții noștri, putem colecta informații de la:
- părinții sau tutorii dumneavoastră dacă aveți vârsta mai mică de 18 ani;
- un membru al familiei sau altcineva care acționează în numele dumneavoastră.
Categorii de informații cu caracter personal
Prelucrăm două categorii de informații cu caracter personal despre dumneavoastră și (unde este cazul) despre dependenții dumneavoastră:
- informații cu caracter personal standard (de exemplu, informațiile pe care le folosim pentru a vă contacta, pentru a vă identifica sau a gestiona relația noastră cu dumneavoastră); și
- categorii speciale de informații (de exemplu, informații privind sănătatea, care ne permit să adaptăm asistența pentru dumneavoastră).
Informațiile cu caracter personal standard includ:
- informații de contact, cum ar fi numele dumneavoastră, orașul de domiciliu, adresa de e-mail și numerele de telefon;
- data nașterii;
- sexul;
- informații furnizate pe durata apelului telefonic;
- semnatura;
- detalii despre orice legatură pe care am avut-o cu dumneavoastră, cum ar fi orice reclamații sau incidente;
- informații despre modul în care utilizați site-ul nostru web sau alte tehnologii, inclusiv adrese IP sau alte informații despre dispozitiv, cookie-uri.
Informațiile din categoriile speciale includ:
- informații privind sănătatea dumneavoastră (datele sunt obținute direct de la dumneavoastră, de la terți – orice persoana care acționează în numele dumneavoastră – prin completarea unor formulare pe site-ul nostru web, prin telefon sau prin e-mail) precum: simptome, date din istoricul medical, date din istoricul personal (antecedente personale fiziologice și antecedente personale patologice), medicații administrate și date despre istoricul medical al familiei;
- opinii şi viziuni (pot include date sensibile), cum ar fi: orice opinii şi viziuni pe care ni le transmiteţi sau orice opinii şi viziuni pe care le postaţi public despre noi pe reţelele de socializare (social media) sau pe care le faceţi cunoscute pe alte canale publice.
Temeiurile pe baza carora prelucrăm datele dvs. cu caracter personal
Temeiurile pe baza cărora procesăm datele dumneavoastră cu caracter personal sunt următoarele:
- Pentru a încheia sau executa un contract cu dumneavoastră conform art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR, respectiv „prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract”;
- Pe baza consimțământului dumneavoastră putem prelucra datele pentru comunicări de marketing conform art. 6 alin. 1 lit. a) din GDPR, respectiv „ persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice”;
- Pentru îndeplinirea unei obligații legale, cum ar fi obligația de a comunica informații către autoritățile publice sau entități autorizate de acestea, sau pentru a îndeplini obligația de arhivare în conformitate cu art.6 alin. 1 lit. c) din GDPR, respectiv „prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care ii revine operatorului” ;
- Prelucrarea este necesară în scopul intereselor noastre legitime, în conformitate cu art. 6, alin 1 lit f) din GDPR, respectiv „ prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță… ” , cu respectarea dispozițiilor art.5 din GDPR.
Temeiurile pe baza cărora prelucrăm datele dumneavoastră sensibile sunt:
- Prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept al nostru în înstanță, în situația în care apar dezacorduri , în conformitate cu art. 9, alin. 2, lit. f) din GDPR: “prelucrarea este necesară pentru constatarea , exercitarea sau apărarea unui drept în instanță sau ori de cate ori instanțele acționează în exercițiul funcției lor judiciare”
- Prelucrarea este necesară pentru prestarea efectivă a serviciului medical, având în vedere specificul activității noastre, în conformitate cu art. 9, alin. 2, lit. h) din GDPR: “prelucrarea este necesară în scopuri legate de medicină preventivă sau a muncii, de evaluarea capacității de muncă a angajatului, de stabilirea unui diagnostic medical, de furnizarea de asistență medicală sau socială sau a unui tratament medical”
- Prelucrarea este necesară în scopul arhivării publice, în conformitate cu art. 9, alin.2 , lit. j) din GDPR: “prelucrarea este necesară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare știintifică sau istorică….”
Scopul utilizarii datelor dvs. cu caracter personal
Scopurile pentru care prelucrăm date cu caracter personal referitoare la dumneavoastră sunt următoarele:
Prestarea de servicii medicale către dumneavoastră. Prestarea serviciilor medicale; oferirea de servicii promoţionale sau informații despre promoțiile noastre; comunicarea cu dumneavoastră cu privire la serviciile OziMed; identificarea dumneavoastră; informarea dumneavoastră.
Comunicări de marketing. Comunicarea cu dumneavoastră prin orice mijloace (de exemplu, email, telefon, mesaje telefonice – SMS-uri, mesaje transmise pe platformele de socializare sau în persoană) noutăţi privind serviciile medicale disponibile, abonare la newsletter sau furnizarea altor informații care v-ar putea interesa.
Gestionarea sistemelor noastre de comunicaţii şi IT (tehnologia informației). Gestionarea sistemelor noastre de comunicaţii; gestionarea securităţii noastre IT; realizarea auditurilor de securitate asupra reţelelor noastre IT, emiterea de rapoarte către instituțiile abilitate sau repararea unor erori de sistem.
Îndeplinirea obligaţiilor noastre legale. Îndeplinirea obligaţiilor noastre legale cu privire la arhivare, sănătate, securitate, ţinerea evidenţelor și a altor obligații pe care legislația ni le impune.
Soluţionarea disputelor. Formularea de cereri şi de apărări înaintea autorităţilor publice şi a altor entităţi care soluţionează dispute.
Sondaje. Realizarea de sondaje şi adresarea de întrebări către dumneavoastră cu scopul de a obţine opinia dumneavoastră cu privire la serviciile noastre.
Îmbunătăţirea produselor şi a serviciilor. Identificarea potenţialelor probleme cu privire la serviciile noastre existente în vederea îmbunătățirii acestora (inclusiv prin realizarea de audituri); testarea îmbunătăţirilor realizate asupra serviciilor noastre sau a noilor noastre servicii; soluţionarea sesizărilor dumneavoastră.
Vom stoca datele dumneavoastră pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni si 100 ani în cazul documentelor medicale. Pentru stocarea datelor dumneavoastră (în format electronic), folosim serverele proprii sau ale altor companii specializate în arhivarea electronică.
În afara scopului pentru care au fost preluate, datele dv. pot fi prelucrate și din necesitatea de a respecta o obligație legală la care suntem supuși, ca de exemplu în cazul raportărilor cu autoritățile competente în domeniul sănătății, la derularea eventualelor controale derulate de către autoritățile legale etc . Datele preluate urmează a fi stocate pentru perioada impusă de legile specifice din domeniul sănătății. OziMed nu prelucrează datele în mod excesiv, nu externalizează către terți neautorizați accesul la acestea. În conformitate cu reglementările specifice din domeniul sănătății istoricul medical nu poate fi șters.
Prelucrarea datelor cu caracter personal de către OziMed se dorește a fi făcută doar în scopul în care datele dv. au fost preluate, fără a fi prelucrate și pentru un scop secundar care este incompatibil cu scopul principal pentru care datele dvs. personale sunt inițial colectate. Dacă totuși acest lucru se va întâmpla, înțelegem să vă anunțăm direct, iar dacă acest lucru nu va fi posibil, anunțul se va face prin intermediul site-ul societății.
Datele colectate sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este strict necesar pentru derularea actului medical/prestarea serviciului medical de către OziMed.
Datele dvs. personale nu vor fi transmise către terți, excepție făcând furnizorii noștri de servicii medicale, cu care ne aflăm în relații contractuale, pentru prestarea serviciilor medicale de specialitate și de laborator și terții parteneri care asigură buna funcționare a acestui site.
Dacă în viitor vom fi nevoiți să dezvăluim datele dvs. personale unui alt destinatar, atunci vă vom informa despre momentul dezvăluirii și numele destinatarilor în mod direct, iar dacă acest lucru nu este posibil, vom publica pe site-ul sociatății informațiile necesare.
Datele dvs. sunt localizate pe teritoriul Romaniei, nu transferăm datele dvs. personale în țari din afara UE și SEE, ori către o organizație internațională.
Protejăm prelucrarea datelor cu caracter personal împotriva amenințărilor la adresa prelucrării. Măsurile de securitate pe care le-am pus în practică sunt de natură a asigura protecția datelor dvs. cu caracter personal.
Ne asigurăm că personalul nostru este responsabil în privința prelucrării sigure a datelor cu caracter personal. Controlăm accesul la datele personale pe care le deținem și controlăm faptul că numai persoanele care au dreptul de a accesa datele personale deținute pot accesa aceste date.
Ne asiguram că accesul fizic neautorizat la datele noastre cu caracter personal este împiedicat și că prevenim pierderea, distrugerea, deteriorarea și modificarea suportului de stocare a datelor personale.
Care sunt drepturile dumneavoastră?
Dreptul de acces la date. Aveţi dreptul de a obţine accesul la datele dumneavoastră pe care le prelucrăm sau le controlăm sau la copii ale acestora; aveţi, de asemenea, dreptul de a obține de la noi informații cu privire la natura, prelucrarea şi divulgarea acestor date.
Dreptul la rectificarea datelor. Aveţi dreptul de a obține rectificarea inexactităţilor datelor dumneavoastră pe care le prelucrăm sau le controlăm.
Dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat”). Aveţi dreptul de a obține de la noi ştergerea datelor dumneavoastră pe care le prelucrăm sau le controlăm.
Dreptul la restricţionarea prelucrării datelor. Aveţi dreptul de a restricţiona prelucrarea datelor dumneavoastră pe care le prelucrăm sau le controlăm.
Dreptul de a obiecta. Aveţi dreptul de a obiecta la prelucrarea datelor dumneavoastră de către noi sau în numele nostru.
Dreptul la portabilitatea datelor. Aveţi dreptul de a obține transferul către un alt operator al datelor dumneavoastră pe care le prelucrăm sau le controlăm.
Dreptul la retragerea consimţământului. În situaţiile în care prelucrăm datele dumneavoastră în temeiul consimţământului dumneavoastră, aveţi dreptul de a vă retrage consimţământul; puteți face aceasta în orice moment, cel puţin la fel de uşor cum ne-aţi acordat iniţial consimţământul; retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării datelor dumneavoastră pe care am realizat-o înainte de retragere.
Dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere. Aveţi dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră de către noi sau în numele nostru.
În cazul în care vă confirmăm faptul că vă procesam datele personale, veți primi acces la acestea, dacă solicitați un astfel de acces. De asemenea, veți primi o copie a acestor date, dacă solicitați o astfel de copie.
Aveți dreptul să vă opuneți prelucrării datelor dvs. personale. Dacă veți exercita acest drept vom înceta prelucrarea datelor dvs..
Aveți dreptul la rectificarea datelor dvs. personale. Vom rectifica datele dvs. personale pe care le prelucrăm dacă acestea sunt inexacte sau incomplete și solicitați recuperarea sau completarea lor.
Aveți dreptul la ștergerea datelor dvs. personale. La cererea dumneavoastră vom șterge fără întârzieri nejustificate datele dvs. personale pe care le prelucrăm, dacă datele nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau dacă vă prelucrăm datele în baza unui interes legitim asupra căruia prevalează obiecția dvs. și nu există alt temei pentru prelucrare.
Puteți trimite solicitarea dvs. referitoare la protecția datelor dvs. personale la adresa de e-mail contact@ozimed.ro
Veți primi răspunsul nostru la solicitarea dvs. la adresa de e-mail pe care o indicați sau, în absența unei indicații exprese, la adresa utilizată pentru a depune cererea. Cererea dvs. va fi tratată în termen de 30 zile de la primire, cu excepția cazului în care este necesar un timp mai lung pentru a răspunde, caz în care vă vom comunica eventuala întârziere.
Pentru mai multe informații puteti apela la Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Daca intervine o modificare a acestei note de informare, noua versiune va fi publicată la aceeași adresă web. Modificările nu sunt comunicate prin e-mail.
Suntem o entitate românească ce oferă servicii în România rezidenților din România, prin urmare legea aplicabilă este legea română.
Aceasta nota de informare este elaborată în temeiul Legii nr. 677/2001 (care implementează Directiva 95/46/CE) și va fi în mod dinamic adaptată la prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor, aplicabil de la 25 mai 2018.
Conţinutul acestei note de informare este pur informativ şi nu afectează drepturile pe care vi le oferă legislaţia. Vom face tot posibilul pentru a vă facilita exercitarea acestora. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de tot suportul și disponibilitatea noastră de a implementa corect prevederile legale din domeniul sănătății.